Lansarea proiectului Bursa Moldcell
S-a dat startul proiectului Bursa Moldcell, proiect unic pentru Moldova, care oferă bursierilor nu doar suport financiar lunar, dar şi training în cadrul companiei, acumulare de cunoştinţe şi formare de abilităţi prin tutela experţilor din domeniul telefoniei mobile ai companiei, şi nu în ultimul rând, oportunităţi de anagajare imediat după absolvirea instituţiilor de învăţământ.
În perioada 09-11 Octombrie, echipa Moldcell va vizita 3 universităţi dintre cele 6 instituţii de învăţământ superior, desfăşurând activităţi de informare a studenţilor, absolvenţi ai ultimului an de studiu, despre lansarea ediţiei VIII a proiectului şi condiţiile de participare.
Studenţii ASEM au fost primii care s-au întâlnit cu echipa Moldcell, manifestând interes deosebit pentru proiectul ”Bursa Moldcell”. Pe data de 10 Octombrie, vom fi prezenţi la UTM, iar pe 11 Octombrie, la USM.
Dacă visezi la o carieră de succes, alătură-te echipei noastre!