Concursul "Bursa Moldcell", ediţia a V-a
La 9 septembrie 2009 s-a dat start celei de-a V-a ediţii a proiectului “Bursa Moldcell”, proiect dedicat studenţilor din ultimul an de studii de la următoarele universităţi: Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică din Moldova, Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, Universitatea de Stat “Alecu Russo” din Bălţi, Universitatea de Stat “Bogdan-Petriceicu Haşdeu” din Cahul.
Doritorii de a se înscrie la concurs sunt rugaţi să prezinte următoarele documente:
- Curriculum Vitae în limba engleză,
- Copia buletinului de identitate,
- Copia carnetului de note,
- Copiile diplomelor, certificatelor sau altor acte ce confirmă participarea candidatului la activităţi extracurriculare,
- Eseu în limba engleză pe tema: "My expectations from a mobile operator. What drives me to be loyal to the operator I use?".
Dosarul de documente poate fi prezentat în perioada 9 septembrie – 5 octombrie la urmatoarele oficii Moldcell situate la Chişinău: în sectorul Centru – bd. Ştefan cel Mare, 128, str. Tighina, 55, str. Vl. Pârcălab, 52; în sectorul Botanica – str. Decebal, 139; în sectorul Buiucani – str. Ion Creangă, 78; în sectorul Râşcani – str. Alecu Russo, 1; în Bălţi, str. Ştefan cel Mare, 48, în Cahul, str. Republicii, 20/6 sau se va expedia la adresa electronică vacancy@moldcell.md.