Moldcell a semnat Memorandum de Înțelegere cu Organizația Națiunilor Unite

Moldcell - prima companie care a semnat Memorandumul de Înțelegere cu Organizația Națiunilor Unite în Moldova în vederea susținerii Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă

Compania Moldcell, parte a CG Corp Global, și Organizația Națiunilor Unite în Moldova, au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru a contribui la implementarea și realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) în Republica Moldova. Moldcell este prima companie privată care a semnat acest Memorandum cu ONU Moldova, iar astfel se dă undă verde pentru nenumărate parteneriate între Moldcell și agențiile ONU prezente în Moldova în vederea susținerii proiectelor de dezvoltare durabilă.



„Pe parcursul a 20 de ani de activitate pe piața Moldovei, Moldcell a demonstart că este un adevărat exemplu și promotorul responsabilității social-corporative. Am susținut implementarea Obiectivelor ONU de Dezvoltare Durabilă prin realizarea a sute de proiecte de dezvoltare socială, dar și prin modul etic și responsabil în care ne desfășurăm activitatea, unind ecosistemele de afaceri din țară pentru a ajuta Moldova să devină  un loc mai bun de trai și un mediu transparent pentru afaceri. Astăzi, reconfirmăm angajamentul nostru și ne mândrim că suntem prima companie privată din Moldova care a semnat oficial Memorandumul de Înțelegere pentru a contribui la implementarea și realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) în Republica Moldova”, a declarat Barkin Secen, CEO al Moldcell.



În septembrie 2015, toate (193) statele membre ale Organizației Națiunilor Unite, inclusiv Republica Moldova, s-au angajat să implementeze ODD și Agenda 2030, în timp ce în peste 150 de țări, peste 11.500 de companii contribuie la realizarea Obiectivelor Globale.
„Organizația Națiunilor Unite în Moldova rămâne un partener-cheie în susținerea procesului de naționalizare și implementare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în Republicii Moldova. În același timp, trebuie să recunoaștem că, promovarea Obiectivelor Globale, poate fi realizată numai dacă lucrăm împreună: Guvernul, mediul de afaceri, comunitatea și populația. Este cu atât mai important în contextul crizei cu care ne confruntăm în prezent. Salut acest parteneriat cu Moldcell și sper că alți agenți economici vor urma exemplul și se vor alătura, pentru a face lumea mai bună”, a menționat Simon Springett, coordonator rezident al ONU Moldova.



Încă un pas important pentru compania Moldcell și proiectele ce urmează a fi realizate cu scopul promovării ODD, a fost crearea Fundației Moldcell în toamna anului 2020. Fundația îmbină transformarea digitală și utilizarea tehnologiilor bazate pe domeniile-cheie de responsabilitate digitală: educație, societate, investiții cu impact social, susținerea mediului de afaceri și sprijin pentru atingerea Obiectivelor ONU de Dezvoltare Durabilă.

“Suntem extrem de fericiți și onorați că am semnat acest parteneriat cu ONU, devenind prima companie privată din Moldova care se angajează să implementeze Obiectivele de Dezvoltare Durabilă. Suntem foarte bucuroși să începem această colaborare prin semnarea Memorandumului de Înțelegere. Un astfel de angajament nu vine doar pe hîrtie și vreau să vă asigur din numele întregii echipe Moldcell că, absolut fiecare membru al familiei Moldcell, se angajează să contribuie prin transformare pozitivă la procesul de implementare a proiectelor îndreptate spre atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.”, a menționat Nirvana Chaudhary, Director Executiv CG Group, Președintele Fundației Moldcell.

Compania Moldcell, fondată în 2000, este un operator digital de telecomunicații care face parte din grupul CG Corp Global, și oferă o gamă diversă de servicii și produse de telecomunicații pe piața Republicii Moldova.